Brava Mea Ardeleanca

Sunt racit!  Nu numai ca imi curge nasucul, dar m-am procopsit si cu o sinuzita de zile mari.  Stau in Germania la grade putine, ma plimb peste tot, si nu racesc!  Bat Bucurestiul in lung si in lat pe jos si prin ITeBeu, la grade si mai putine, si tot nu racesc!  Ajung in Arizona la 25 de grade Celsius si ma potcovesc cu o raceala de zile mari! 

Incerc eu sa rezist pe principiul ca o raceala netratata trece in 7 zile si o raceala tratata trece in 7 zile.  Dupa 2 zile nu mai puteam respira si imi scuipam plamanii.  Fac iute programare la alergoloaga si ma duc.  No, acum de ce la alergoloaga? Pai, oricum era pe teava o vizita in 10 zile, medicul de familie e de fapt o asistenta dulce, dar trebuie sa-i spui tu ce sa faca, si, nu in ultimul rand, alergoloaga e romanca si am incredere in ea. 

Buuun, ma strecoara fetele de la programari, imi fac ele loc cum numai ele stiu, ajung eu pe Marti, teste, chestii, masuratori, doctorita lesinata: "ce-ati facut Domnu' Popescu de-ati ajuns in halul asta?"  Ii spun eu pe scurt: Romania, frig, tzuici, vin fiert, avion, fete racite, Arizona, bere rece, apa, dieta sa dam suncile jos ... in fine, ce spui acolo cand te duci la doctor.  Imi da dansa tratament, imi explica ce sa fac si, ca ultima indicatie: "Domnu' Popescu, daca iese verde din nas sau daca creste febra, veniti imediat si trecem pe antibiotice.  Nu va speriati cu plamanii ca beleaua e din nas." 

Trec cateva zile, ma chinui cum numai un om foarte racit stie s-o faca, se face Vineri si ma suna asistentele sa ma intrebe cum ma simt.  Nu ma simteam eu prea bine, dar nici verde nu iesea, incepuse insa sa ma doara discret in jurul ochilor si sa am alte simptome tipice de sinuzita acuta, asa cum prea bine spune dictionarul medical si asa cum a aflat si domnul Jerome K Jerome in a sa memorabila "Trei intr-o barca".  Colac peste pupaza, de Miercuri dimineata imi pierdusem uzul mirosului si al gustului.  Mancam si nu stiam ce.  Puteam sa manac si rahat si sa zic ca e gelato, tot aia era!  Dramatic.

Ajung din nou la doctorita, iar teste, iar explicatii, incep eu, viclean, sa indrept discutia catre sinuzita acuta, ca sa ma aleg cu niste antibiotic, ca tocmai incepuse si o masea sa-si faca de cap.  Este stiut doar, ca o nenorocire nu vine niciodata singura.  Ma asculta Doamna Doctor, se cam indoia de sinuzita pana cand am aruncat la misto chestia cu maseaua si cu lipsa de miros.  "Aaaa, zice, asta e sinuzita acuta bacteriala, de aia rea. Speram sa n-ajungem aici, dar las' ca te facem noi bine!"  De unde se stiu eu ca durerile de masele fac parte din lista de neplaceri tipica unei sinuzite acute, impreuna cu pierderea de gust si de miros.  Asa cum prea bine a spus si doctorul din Trei intr-o barca  "...  don't stuff up your head with things you don't understand."  Si se pune fata pe scris retete. Scria si vorbea romaneste-n barba, mai incet asa: "va dau antibiotic de asta mai ieftin, ca n-are sens sa va dau de ala scump, ca tot aia e, de ce sa dati banii degeaba, dar sa-l luati, da?  Si chestia astalalta, aveti grija ca face pofta de mancare, luati-o cu o fructa, ceva, sa nu va pice rau, dar nici sa nu va scapati in frigider.  Si mai mancati dumneavostra o friptura cu un centimetru de mujdei pe ea, mancati de fapt usturoi cat puteti si ardei iute ca trebuie sa facem nasul ala sa dea drumul la mizerie."   Ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred ce auzeam!  Nici un docor american nu-ti da usturoi si ardei iute ca tratament!  Imi iau inima in dinti  si o intreb: "No, Doamna Doctor, cu antibioticul pe care tocmai mi l-ati dat, bag sama ca de un vin fiert nici nu poate fi vorba."  "Nu", zice ea, de data asta in engleza, ca tocmai intrase asistenta, "supa de pui fierbinte."  Si pleaca, urandu-mi insanatosire grabnica.

Gata, iau retetele, pup asistente de la distanta, protocol de ramas bun, dau sa ies pe usa cand deodata se deschide usa biroului de sef, iese Doamna Doctor si spune tare si raspicat in romaneste, in fata tuturor: "Domnu' Popescu, daca medicamentele alea nu misca nimic pana maine seara, beti domnule o tuica fiarta de aia de-a noastra, invartita de doua ori, cu miere si piper.  Si nu mai beti atata apa!"  Am iesit din cabinet indoit de ras, dar nu inainte de a o vedea cu coada ochiului intrand in birou cu capul sus si calcatura apasata.

There's an app for that

Posibila explicatie a sursei expresiei : ”there’s an app for that!”

In caluroasa si aparent lesinata urbe a Phoenix-ului se afla si Biserica Romaneasca Ortodoxa, pastorita cu daruire si maiestrie de Parintele Gheorghe (sau Father George, asa cum ii spun vecinii cand vin sa I se planga ca parcam pe lotul lor).

Multe talente are Sfintia sa, e gospodar, e bun organizator, om simplu, din popor, fara scarba de pahar, de o mancare buna, si cu mare drag de munca.  Ce mai are Parintele, si de ce scriu aceste randuri, ei bine, are o perfecta fatza de poker, un mare simt al umorului si o foarte buna cunoastere a cartilor de rugaciuni. 

Dar sa ma explic.

Doamna Popescu, femee casatorita, cu barbat si cu copil, are un caine batran si paralizat.  Dupa multa suferinta si gandire (si fara putinta de tamaduire) domnia sa a luat dureroasa hotarare sa-si eutanasieze catelusa.  Dar nu oricum si oricand, ci numai dupa ce o duce la preot. Vorbit la telefon cu Sfintia Sa, care imediat a declarat ca “e o rugaciune pentru asta”, urcat catika in masina domnului Mircica St. Popescu, si la biserica cu ea.  Bietul Dom’ Popescu, conducea, se intrista, consola consoarta, auzea cum cainele facea pipi in spate, exact acolo unde prea stimatul punea mancarea cand venea de la cumparaturi, iar se intrista, conducea. Au ajuns Popestii, tristi, la biserica, l-au recuperat pe Parinte, ce era cu capul intr-un Audi harbuit pe care-l repara cu sarg sa-l vanza de nou, a intrat Parintele in biserica, a luat cartea de rugaciuni si apa sfintita si a citit o rugaciune si a stropit catika cu apa sfintita.  Am ascultat cu mare atentie rugaciunea si, la un moment dat, zicea de animale.  Zicea? Zicea!  Nici acum nu stiu precis ce s-a intamplat, a spovedit Popa cateaua, a impartasit-o, a iertat-o de pacate, nu stiu!  Dar s-a linistit consoarta. Si catika s-a linistit, dar tot facea pipi!

OK, intre timp s-a comis, catika a plecat in Raiul cateilor sa se joace cu alti catei si, Duminica fiind, Popestii cei indurerati se duc la biserica sa vorbeasca iar cu Father George.  Si Father George, care cunoaste la randuieli, a zis : “e o rugaciune pentru asta”, le-a pus Popestilor patrafiru-n cap si le-a citi o rugaciune de dezlegare de pacate.  Stimabilul de Popescu, cand a auzit de iertarea pacatelor, s-a bucurat si a ascultat atent sa auda daca era numai de caine. Nu era, asa ca acum se considera total dezlegat si gata sa o ia de la inceput cu prostiile.

......

Sa revenim la idea acestui mic eseu si sa facem un exercitiu logic: stiut fiind ca Biserica a aparut cu putin timp inaintea lui Apple, cu ale sale, iPad, iPod, iPhone si asa mai departe, putem spune fara putinta de tagada ca expresia “e o rugaciune pentru asta (there is s prayer for that)”, este mai mult ca sigur sursa de insipratie pentru “there is an app for that”.  Da, dar Biserica a patentat-o?  ca Steve Jobs sigur a patentat-o pe a lui!!!

Oricum, Jos Palaria in fatza Parintelui !!! Hmmm, n-ar trebui sa fie un app for that?

Trufandaua Americaneasca

Ia trufandaua, neamuleee! Ia trufandaua! Am crescut in Romania auzind aceste strigate in fiecare primavara pe cand se apropia Pastele. Si pe masa, ca la Paste, de, trebuia sa ai tot ce e mai bun, inclusiv trufandalele: ceapa verde, usturoi verde, salata verde, spanac - toate "de la taran", din gradina lui, fara ingrasaminte chimice si alte alea. Crescute in pamant bun, ingrasat cu balega aruncata de gospodar cu mana lui batatorita si crapata, ingrijite si bibilite, sa fie primul in Obor sa strige: "Ia trufandaua, neamuleee!" Phiii, ce mai luam! Si ce gust, si ce arome!

Dupa 47 de ani in mintea mea aproprierea Pastelelui si primavara tot cu asta se asociaza. In Arizona n-am reusit sa gasesc usturoi verde, asa ca virgula cultiv eu in ghiveci. Uneori iese. Ceapa verde, salata, spanacul, nu sunt o problema, gasesti oricand si la orice ora. In magazinele alimentare nu sunt anotimpuri, gasesti orice, oricand, oricat. Gust n-au, dar marfa e in nestire.

AU BAGAT AMERICANII TRUFANDALE! La ei se cheama "first ones this year" sau "first crop", ceea ce nici pe departe n-are sonoritatea cuvantului "trufanda". Poti sa spui trufanda si sa faci un gest cu mana, asaa, "ehei, domne, trufandale!", cu o privire admirativ complice, un fel de stim noi cum si ce fel. Pai spune tu in engleza "first crop this year, man" si baga o privire admirativa si da din mana, ca se uita toti la tine ca la nebuni, plus ca si suna ca dracu'.

Si totusi, care sint trufandalele americanesti, acum, inainte de Paste? Pai e simplu: porumb Mexican, pepene verde Mexican si mere din Noua Zeelanda.

Cat despre carne, oferta e limitata, dar se face reclama la miel proaspat din Australia. Intelegeti ce vreti, faceti ce vreti ca mie a ajuns sa-mi fie frica sa mai cumpar mancare.

Cumpar mere, uit unul in frigider o luna, il gasesc, ma uit la el, ca nou. Nu tu o zbarcitura, un mucegai, un vierme, nimic. Ma enervez, iau mere organice, uit unul in frigider, il gasesc peste o luna, arata la fel. Nu tu o zbarcitura, un mucegai, un vierme, nimic. Ma mai uit o data la etichetutza, zice ca organic. Injur, il tai si il mananc. Evident, nici un gust. Dar atat de frumos! Pai de unde sa aiba gust, daca pana si din ingrasamantul organic, adica din balega, au scos mirosul!!! Poti sa iei de la pravalie ingrasamant cu miros de cacat, ieftin, dar te injura vecinii sau fara miros de cacat, scump, si te iubesc toti. Era un banc pe vremea lui Ceausescu, cica le daduse sarcina sa faca din cacat unt, si aia reusisera sa dea culoare si consistenta, dar nu puteau sa scape de miros. Well, uite ca astia au reusit. Aoleu, din ce-o fi untul de la alimentara??

Neasteptatele efecte ale incalzirii globale

De 30 de ani in familia noastra carnatii se pun pe balcon, la uscat, intr-o anumita pozitie si intr-un anumit loc unde stim noi precis ca nu bate ploaia. Anul acesta, fiind eu in Bucuresti dupa un anumit numar de ani si facand carnati (conform traditiei), am dat fuguta pe balcon sa-i pun la uscat in locul cu pricina. Zice tata cu naduf: "Nu-i mai pune, ba, acolo, ca de cand cu incalzirea asta globala s-au schimbat vanturile si bate ploaia!" Apoi injura napraznic si incepuram sa cautam noul loc de pus carnati.

Un pisoi tare viteaz

Azi dimineata, pe un frig cumplit in Arizona, adica vreo 9 grade Celsius, cand ma pregateam eu sa scot cainele la pipicaca, crap usa regulamentar si cand colo matza tusti!, printre picioare. Trebuie mentionat ca pisoiul nu are voie afara decat in lesa, din motive de vulturi, coioti si bufnite, varsta medie a unui pisoi de curte fiind de 4 ani, al nostru depasind deja cu 3, ceea ce vecinii incepusera sa faca pariuri cat o mai duce. Dar asta e alta poveste. Cum spuneam, pisica, tusti! si, strigand in gura mare "Libertateeee!!", si-a ridicat coada drept in sus si a luat-o la fuga cat putea el de tare. Ta-su grasu', adica eu, am ramas masca, am apucat sa-mi anunt consoarta ca a tulit-o pisica si, absolut patetic si caraghios la cele 120 de kg cate am, am plecat in pijama si intr-un papuc sa recuperez felina. Ala micu' drept in pom s-a oprit, a avut un moment de ezitare si a sarit brusc din copac, lund-o la fuga spre urmatorul pom, sperand ca ala sa nu-l intepe tot asa de rau (daca era cactus, de, face si cactusul ce stie, inteapa). Tot timpul acesta, cu o voce calma, gen Soptitorul de Pisici (sint tare nu, parafraza de la Dog Whisperer, hai ca-s bun!) ii explicam ce bine ar fi sa nu mai fuga, ca ce bine ii e la noi, sa nu sara dracu' gardul ca tata mare-l mai gaseste si alte vorbe dulci nu cumva sa sperii pisoiul si sa se sterseze. Tot in timpul acesta, nici pisica nu statea degeaba, destept cum e el , mititelul, s-a prins ca pe jos e ceva in neregula (plouase zdravan vreo 9 ore, era totul o balta) si acel ceva il deranjeaza teribil la labute. Asa ca stimabilul s-a oprit in fata celui de-al doilea copac (de data asta copac pe bune) si, intr-o pozitie contemplatorie tipic pisiceasca a inceput sa ma astepte, cu mare grija insa sa nu se ude la fundulet). Si eu fal-fal, in pijama, clip-ploc, intr-un papuc, rostogol-rostogol, da-i si apropie-te de pisica, prin invaluire si prin flanc, asa cum ne-au invatat in Brava Armata Romana, la porumb. Acuma, voi stiti ca pisicile sint animale tare mandre, care nu recunosc gresalele facute, asa ca pisul meu nu mi-ar fi sarit in brate nici sa-l pici cu ceara, dar asa, un pic, tot s-a facut ca se impiedica si s-a last prins. Ce bucurie, ce mai tors, de fercire am pus si al doilea picior intr-o balta, si demn, cu trofeul in brate si un crac de pijama ud, am intrat in casa unde, doamna si sotia mea era intr-o panica totala, atat de mare ca facuse pauza chiar si in convorbirea zilnica de o ora cu mama ei.

Luat pisioi, pupat pisoi, mangaiat pisoi si tras concluzie: "Slabeste, domnule, odata! Nu vezi ca-si bate joc pisica de tine!"