De-a lungul a aproape juma’ de secol, Nea Fane a tropait cu pasi marunti si gratziosi, rostogolindu-se domol pe cararile vietzii.
A trait 33 de ani in comunism razand in soapta de prostia conducatorilor, spunand bancuri politice, chiulind de la defilari, pionier, futecist, aproape membru de partid (daca nu-l pocnea Revolutzia) – facand deci ce a facut orice Roman verde— il injura pe Ceausescu, aplauda in draci, dadea ciubuc Kent si ness si statea la coada la banane. A trecut usor prin comunism pentru ca nu-i pasa si-l durea-n fund de problemele existentziale ale omenirii atata vreme cat avea mancare pe masa si vin in pahar.
Bea napraznic orice cu grade, fuma cu sarg orice scotea fum, pierdea noptzile cu prietenii, isi ruina sanatatea si era fericit. A facut blatul si la munte si la mare si in general pe oriunde se organiza vreo tabara. A mers cu trenul (de persoane, marfar sau in locomotiva), cu mashina, cu carutza, cu camionul, cu remorca, cu tractorul, cu vaporul, cu barca, cu avionul pe locale, cu RATA si cu ITB-ul. A mers cu nashul si cu “ia-ma nene”; daca platea bilet era bolnav o saptamana. A fost in Armata si la munci agricole. Singura lui preocupare serioasa era cum sa cheltuiasa banii parintzilor. Intr-un cuvant – era student.
A supravietzuit cutremurului mare din ‘77, celui mai mic din optzeci si ceva, Revolutiei si Festivalurilor Mineresti, mai popular cunoscute sub numele de Mineriade.
A simpatizat cu Golanii, a fost in Piatza Universitatzii si in 14 Iunie s-a uitat de departe la minerii care plantau flori. Il uraste din tot sufletul pe Iliescu si este de parere ca ar trebui condamnat pentru Genocid si impuscat. Silviu Brucan a fost un optimist!
A stat ca un bou in Romania pana in 1996 sperand ca daca vin “ailaltzi” la putere se intampla ceva de bine. Cand in sfarsit s-a prins ca nu se intampla nimic si ca “ailaltzi” sint tot “aia” si-a facut bagajele si s-a carat in America insotzit de urarile de bine ale prietenilor care ii proroceau ca n-o sa faca nici o branza in Lumea Noua ca prea e fletz. Nu era fletz, avea doar incredere in oameni (ceea ce de fapt e cam acelasi lucru, nu-i asa?).
La sfarsitul lui Ianuarie 1997 Nea Fane ajunge in New York cu familia, sase valize si un pol in buzunar.
Fiind un tip relativ istetz, lui Nea Fane nu i-au trebuit mai mult de doua zile sa-si dea seama ca, desi se afla in America, banii nu cresc in copaci, nu se gasesc pe jos si cainii nu au covrigi in coada.
Doua luni, doua sute de resume-uri, zece interviuri si opt teste mai tarziu Nea Fane capata prima slujba pe pamant American. In Downtown Manhattan, doi pasi de Wall Street, acolo unde totul se intampla si unde sint banii cei multi si verzi. Fiind un emigrant cu simtz de raspundere, munceste pana cade lat, dand prea putina atentie tentatiilor ce-l tentau si ispitelor ce-l ispiteau zi dupa zi si noapte dupa noapte.
Supravietzuieste socului cultural, se lasa de baut si de fumat, se apuca de mancat, nu mai are incredere in nimeni si nu mai doreste sa moara capra vecinului. Atitudine sanatoasa, care i-a adus numai succese. Din motive pe care nu si le va putea explica niciodata, Nea Fane mai face o facultate si obtine un Masters in Computere. Oare de ce? Doar la fotbal, politica, real estate si computere se pricepe toata lumea.
Septembrie 11, 2001 il gaseste acasa, gata de plecare la scoala. Unde era Nea Fane e mai putzin important, mai important este ca Doamna si Sotzia sa era déjà la munca, la vreo 50 de metri de World Trade Center, cu vedere la turnuri. Cand s-a prins ca chestiile alea care cadeau erau de fapt oameni care se arunacu, Domnia Sa si-a luat piciorusele la spinare si s-a mai oprit abia dupa vreo 6 ore de mers pe jos.
Nea Fane trece cu bine prin toate furtunile de zapada, prin Marea Pana de Curent din New York din 2003, ramane imun la sperieturile cu anthrax, face pe el de frica la explozia transformatorului electric din Iulie 2002, cand coboara aproape in cadere libera 35 de etaje, se uita stupefiat la ferry boat-ul care se face praf in 2003 si in 2004 pleaca din cel mai meseriash orash din lume ducandu-se unde a intzarcat dracul copiii, adica in Arizona ...
Legenda spune ca daca ai realizat ceva in New York atunci te vei descurca oriunde. Cei care au creat legenda probabil nu auzisera de Marele Blestem Arizonean (Great Arizonan Spell – GAS), care spune ca de oriunde ai veni in Arizona trebuie sa stai un an de zile pe bara pana gasesti ceva decent* de lucru. Nea Fane a spart blestemul si a gasit job bun in 6 luni, dar asta nu inseanma nimic.
Inevitabil, Nea Fane intra in contact cu comunitatea romaneasca (puternic reprezentata in AZ, cunoscuta si sub numele de Mica Romanie) si asista la evenimente cruciale si la machiavellice masinatiuni ce schimba neincetat rolurile marilor jucatori de pe scena politica si religioasa a comunitatii. Fiind total neimplicat, neinteresandu-l motivele pentru care se intampla ce se intampla, dar tinand ochii deschisi (ca sa nu cada in prea multe gropi), Nea Fane nu poate sa nu observe ca, in decurs de numai 3 ani, jocul de-a “uite popa, nu e popa” e ridicat la rang de arta: se schimba un popa cu alt popa, are loc marea schisma a bisericii Romanesti Ortodoxe din Phoenix, se inchide singura crasma Romaneasca din Phoenix, se infiinteaza Biserica Ortodoxa din Garaj, se desfinteaza Biserica Ortodoxa din Garaj, mai apare un popa, se infiinteaza Biserica Fara Sediu, romanii beau in grupuri mici pe unde pot, Biserica Fara Sediu capata un sediu, se deschide o noua crasma romaneasca, romanii beau grupat acum, Biserica Ortodoxa cea Mare are un popa sef, un vice-popa, un popa englez, un popa adjunct si putini enoriasi. Si cand sa zica si romanul ca s-au mai linistit apele, numai ce se schimba popa cel mare cu alt popa, nimeni altul decat primul popa dat jos cu trei ani inainte cu surle si trambite si declarat popa non-grata. Si cum fiecare popa cand pleaca isi ia cu el turma de credinciosi, lui Nea Fane I se pare de fiecare data ca a ajuns la alta biserica. Unde esti tu, Nene Iancule?
In paralel cu aceste framantari din sanul comunitatii viatza de familie a lui Nea Fane este implicit afectata: de la “Mergem la Biserica in fiecare Duminica!” s-a ajuns la “Daca chiar trebuie hai la greci”; de la “Hai la Biserica sa facem o cruce si sa invatzam traditiile Romanesti” s-a ajuns la “Mai bine hai cu barca!”
Nea Fane intalneste oameni noi — se intalneste cu cel care zice “Lasa, Dom’ne, ca stim noi …” si zambeste cu inteles, il cunoaste si pe “Las’ ca merge si asa”, pe “Las’ ca aranjam intre noi, oameni sintem” si pe multi altii care il fac sa se simta ca la coada la banane acum 20 de ani. Lucreaza cu cel care cere si primeste o poala de bani si lasa treaba neterminata, asa, un pic, cat sa te oftice; lucreaza cu cel modest care face o treaba exceptionala si cu cel umflat ca un paun care se fasaie la prima treaba mai dificila. Admira poporul american si rezistenta lui darza la a deveni o Romanie, o Albanie, o Grecie, o Turcie si asa mai departe. Isi da seama ca pe undeva trebuie sa fie si “ceilalti”, cei care fac treaba asa cum trebuie si muncesc mult si care se tin de cuvant si care fac lumea sa zambeasca cald si sa dea apreciativ din cap atunci cand vorbesc despre Romani si Romania. Ii cauta, dar nu ii gaseste. Probabil ca se ascund si ei sau se duc “la greci”.
Scottsdale, Arizona, Aprilie 2007
* decentza unui loc de munca este o functie dependenta de nivelul de pregatire, nivelul intelectual (diferit de nivelul de pregatire -- poti fi un bou cu facultate, nu-i asa?) si nivelul contului din banca (cat iti permiti sa astepti pana gasesti job-ul cel decent)
